72 Dangerous Animals - Asia (2018–…): Season 1, Episode 9 - Corner Me, I'll Fight - full transcript
Traducerea: R.Ambo
UN SERIAL ORIGINAL NETFLIX
Asia,
un continent al unor
civilizaţii antice,
tradiţii mistice
şi al unui trecut războinic.
În zonele sale sălbatice
şi oraşele aglomerate,
se duce o bătălie epică.
72 de prădători fioroşi
se detaşează de turmă,
înfruntându-se într-o mare finală
pe care doar unul o poate câştiga.
Ţânţarul ascuns plin de
sânge a luat premiul întâi.
Acum, să vedem nişte
bătäuşi agresivi.
Şobolani uriaşi care
aruncă cu ţepi,
feline sălbatice adorabile
şi urşi scotocitori
cu gheare mari!
Nu vă puneţi cu ei
în „Dacă mă încolţeşti, atac!"
Urmăriţi 72 de animale
periculoase: Asia.
Cui îi e frică de lupul cel rău?
În unele zone din Asia,
cam tuturor.
Sunt probabil unele dintre cele
mai eficiente maşini de vânat
din regatul animal.
Scufiţă Roşie, unde te duci?
Scufiţa Roşie, Cei
trei purceluşi...
Lupul e duşmanul în
multe basme vechi.
Dar aceste basme se
inspiră din realitate.
Se ştie că lupii vânează oameni.
Asta se întâmplă când lupii sunt obişnuiţi
să asocieze oamenii cu mâncarea.
Din Turcia şi Iran
până în India.
Pădurile, pajiştile şi munţii sunt
toate locuri de vânătoare pentru lupi.
Ascunzându-se în tufiş,
gata să sară,
lupul indian e cel mai temut
animal din familia câinilor.
O maşină de ucis extraordinară.
Scufiţa Roşie ştia ea ceva.
Lupii au canini impresionanţi,
pentru a străpunge
şi a prinde prada.
Au dinţi puşi pe treabă.
Fălcile lor puternice îi
ajută să zdrobească oase,
cu o forţă mai mare
decât a unui câine
şi de trei ori mai
mare decât a unui om.
Să nu credeţi că puteţi scăpa.
Lupii pot atinge
viteze de 50 km/h.
ŞTIAŢI CĂ LUPUL
INDIAN SE NAŞTE ORB?
Dar rezistenţa e cea care
oferă acestor animale
avantajul suprem.
Pot parcurge până
la 80 de kilometri
într-o singură zi.
Pot fugări un animal ore
întregi până acesta e epuizat.
Când animalul cedează,
devine mâncare.
Lupii mai atacă oameni
şi când au rabie.
Biologul ecologist
dr. Abi Tmmim Vanak
crede că lupii
atacă rar oamenii,
dar spune că lupul,
ca orice animal
infectat cu rabie,
va ataca deseori
orice întâlneşte.
Cunoscută şi ca „boala
câinelui turbat",
rabia îi face să fie
isterici, de necontrolat.
Au existat câteva cazuri
în ultimii cinci, zece ani
cu lupi care au atacat
mai mulţi oameni.
Într-un caz, cred că au
fost muşcaţi 13 oameni.
Trei dintre aceştia
au murit de rabie.
Jeff Ewelt de la Grădina
Zoologica Montana,
care deţine doi lupi cenuşii,
spune că lupii indieni au învăţat că
nişte victime uşoare sunt copiii.
Se întâlneşte aşa-numitul
„furat al copiilor"
în Asia, în India
şi în zona aceea,
în care lupii intră în sate
şi iau copii pentru hrană.
E groaznic, dar se
întâmplă destul de des.
De la finalul anilor 1800 până
la începutul anilor 1980,
s-a raportat
că lupii indieni sunt responsabili
pentru peste o mie de morţi.
În anii 1990, zeci de
copii au fost ucişi
într-o serie de atacuri
ale unor haite de lupi.
Experţii cred că motivul
probabil e simplu.
Lupii dezvoltă un tipar prin care
asociază anumite lucruri cu prada
şi un tipar prin care vânează
cu succes acea pradă.
Iar asta se răspândeşte
în haită prin învăţare.
Fie că e vorba de vite,
bizoni sau, în aceste
cazuri rare, oameni,
Iupulşihaüaluiau tipare
comportamentale fixe.
Ecologista Rebecca Waters crede
că acest comportament învăţat
determină anumiţi lupi
să dobândească gustul
pentru oameni.
În locuri precum
Tibet şi Mongolia,
oamenii au o tradiţie numită „îngropare
sub cerul liber" şi lasă morţii afară.
O teorie spune că lupii au învăţat
să considere oamenii hrană
pentru că mănâncă cadavrele
lăsate în acest fel.
Dar în Asia şi mai departe,
aceste carnivore abile au un duşman
în faţa căruia nu prea pot rezista.
E vorba de om şi de acapararea de
către acesta a zonelor sălbatice.
Cum populaţia umană creşte,
nevoia de teren agricol pentru culturi
şi creşterea animalelor creşte,
iar asta va avea un impact
dramatic asupra lupilor.
Dar, dupa ce în anumite zone
au fost aproape eradicaţi,
opinia publică începe uşor
să treacă de partea lupu/ui.
Dacă înainte erau consideraţi
ucigaşi bruta/i,
acum rolul lor în cadrul
mediului e mai bine apreciat.
Aceste carnivore mari, deşi nu
sunt prea plăcute de oameni,
sunt extrem de importante
în ciclul vieţii în
cadrul unui ecosistem.
Dacă scoatem lupii
din ecosistem,
se va observa creşterea
populaţiilor de pradă,
care, la rândul lor, vor avea un
impact major asupra vegetaţiei.
Dacă se vrea menţinerea unei
funcţii naturale a ecosistemului,
este necesar un
prădător important.
Temut şi urât de mulţi,
venerat şi respectat de alţii,
experţii sunt de acord
că mereu ar trebui să ne
temem de lupul cel rău.
Animalul e animal
şi oricât de blând crezi că e,
se poate schimba într-o clipă.
Vic/eanul lup ajunge
pe locul întâi.
Dar poate o fantomă care bântuie
să depăşească un ucigaş care
se costumează în piatră?
Faceţi cunoştinţă cu
regele camuflajului.
Integrându-se perfect în peisaj,
acest ucigaş de piatră
e pregătit să atace.
Sunt nişte asasini
silenţioşi, care aşteaptă,
iar atunci când
apare ceva, face...
ÎI prinde şi îl
înghite cu totul.
Înarmat cu toxine letale,
peştele-piatră este cât se
poate de mortal şi dureros.
Peştele-piatră e cel mai
veninos peşte din lume.
E periculos şi când nu e în apă,
de fapt, e periculos
şi când e mort.
Aceşti prădători cu ţepi
sunt de două feluri,
peştele-piatră de recif
şi cel de estuar.
Ambele se ascund în apele
tropicale calde din Asia,
fiind înarmate cu acelaşi venin
pentru a alunga prădătorii.
Majoritatea victimelor umane o păţesc
când scormonesc în nisip la reflux.
Nimeni nu e în siguranţă în preajma
acestor ucigaşi mai puţin atragatori.
Dacă veninul nu a
fost îndepărtat,
sunt periculoşi şi în
apă şi în afara ei.
E nevoie doar de o
mişcare greşită
pentru ca peştele-piatră
să vă dea viaţa peste cap.
Mi s-a cerut să evaluez
durerea, de la unu la zece.
Dar scara ar trebui
să fie până Ia 100.
Pentru Adam Hamzah, un pas
făcut pe creatura zgronţuroasă
pe Plaja Tanjong din Singapore
i-a schimbat viaţa.
Când am fost înţepat,
imediat, cam după zece minute,
mi-a amorţit tot corpul.
Doi ţepi ai peştelui-piatră
i-au străpuns piciorul,
injectând un venin
posibil letal în sânge.
Acest agent sub
acoperire nu se abţine.
Spatele peştelui-piatră e înţesat
cu 13 ţepi ca nişte ace,
suficient de ascuţiţi
să treacă prin pantofi.
Fiecare e ataşat de
o pungă de venin.
Dacă veţi călca pe acei ţepi, va
fi ca şi cum un ac hipodermic
injectează o otravă
mortală direct în picior.
Am sărit pe animal şi mi-a
băgat ţepii direct în călcâi.
Ţin minte durerea îngrozitoare
şi cum plângeam.
Afost îngrozitor.
Expertul în venin, Iectorul
Jamie Seymore spune
că, spre deosebire de
alte creaturi toxice,
acest peşte feroce nu poate controla
cantitatea de venin injectată.
Acest lucru depinde de câtă presiune
se pune pe pungile cu venin
şi pe câţi ţepi calcă
victima neştiutoare.
Dar în ciuda puterilor
sale otrăvitoare,
de la crearea unui
antivenin în 1959,
decesele umane sunt rare.
Principala problemă
e durerea cauzată,
care e din abundenţă.
O înţepătură poate duce
la o infecţie gravă,
care provoacă moartea
ţesutului înconjurător.
Şi aveţi grijă! Dacă nu
primiţi ajutor rapid,
puteţi fi în pericol de moarte.
În cazuri extreme, agonia poate
provoca infarct sau înec.
În cazul lui Adam Hamzah,
pe când gonea la spital,
credea că i-a sunat ceasul.
Atunci am crezut
că sunt terminat.
Cu toxine care
goneau către inimă,
Adam a suportat trei intervenţii
pentru scoaterea veninului din picior.
A stat în spital aproape o lună.
Ca multe alte victime
ale peştelui-piatră,
Adam a fost înţepat de o
creatură atât de bine ascunsă
că habar n-avea că e acolo.
Morocănos şi grotesc, această creatură
nu va câştiga concursuri de frumuseţe.
Dar asta face parte din strategia
sa de atac foarte eficientă.
Sunt urâţi, dar e o
urâţenie drăguţă.
E o faţă pe care doar
o mamă o poate iubi.
Cine are nevoie de frumuseţe sau de
mamă când ai un aşa as în mâneca?
Peştele-piatră nu numai că
se integrează în peisaj,
dar forma sa unică de
camuflaj creează o casă
pentru plante,
animale şi ariropode
care cresc pe pielea lui.
Acest peşte e la apogeul
evoluţiei într-un fel,
căci e aşa bine camuflat că şi
dacă îl inciţi, tot nu se mişcă.
Aşa ajung atât de
aproape de pradă.
Leneş, dar extrem de eficient,
peştele-piatră nu trebuie să
transpire să facă rost de gustare.
Doar stau liniştiţi şi aşteaptă un peşte
neştiutor să înoate în apropiere.
Cred că peştele-piatră
mă entuziasmează
prin modul în care-şi
câştigă existenţa.
Efectiv stă, iar
mâncarea vine la el.
Ca şi cum aş sta în
faţa unei gogoşerii,
iar gogoşile ar veni înspre mine.
Da!
E ca un restaurant cu drive-thru
subacvatic, în stilul
regatului animal.
Ăsta da Happy Mea!!
Nu sunt pretenţioşi cu mâncarea.
Depinde mai mult dacă pot băga în gură.
Iar peştele-piatră are o gură mare.
Sunteţi iertaţi dacă credeţi
că acest pericol ascuns
n-are ce căuta în
gurile noastre.
Acest lucru e ştiut în Japonia şi China
unde peştele-piatră e o delicatesă.
Au o carne albă fermă.
Dacă îndepărtezi pielea,
care are lucruri nu
prea bune la gust,
dacă îndepărtezi
ţepii care au venin,
nu sunt probleme, puteţi
mânca dacă doriţi.
Probabil că asta sună
bine pentru Adam Humzah.
Are un dinte împotriva
acestui prădător oceanic.
Incapabil să meargă
aproape un an
şi obligat să îşi ia concediu,
până la urmă şi-a
pierdut afacerea.
Lui Adam i-au trebuit cinci
ani să intre iar în apă.
EI spune că ieşirile la
mare nu vor mai fila fel,
ńindcă nu se ştie niciodată
când va ataca peştele-piatră.
Durerea e aşa mare
încât I-aş prăji pe
grătar dacă I-aş prinde
şi apoi I-aş băga iar în acvariu.
Atât de supărat sunt,
iar acum când merg la
mare port pantofi,
nu mai merg desculţ.
În niciun caz.
Încă o dată, dar cu convingere.
Piatra noastră ascunsă ce provoacă
infarct trimite lupul pe doi.
Dar cum se poate compara cel mai veninos
peşte cu cele mai înţepătoare rozătoare?
Porcul spinos. Se poate spune
că e un ucigaş înnăscut.
Înarmat şi periculos, acest înţepător
e un maestru al auto-apărării.
Cu o haină acoperită cu
ţepi ascuţiţi ca acele,
orice prădător care
atacă un porc spinos
îşi pune corpul la bătaie.
Se ştie că porcii spinoşi au încolţit
câini şi i-au omorât cu ţepii.
Chiar şi tigrii şi
leoparzii pierd de obicei.
Au găsit o cale să
trăiască în habitate
cu prădători serioşi,
dar să fie de neatins.
Cele două specii asiatice,
Hystrix brachyura şi
Atherurus macrourus,
se găsesc aproape
pe tot continentul.
Dar şansele de a vă întâlni
cu ei sunt destul de mici,
având în vedere că e printre speciile
de rozătoare cel mai puţin răspândite.
Aşa e. Acest animal timid,
nocturn, cât o pisică, e al treilea
rozător ca mărime din lume.
Au printre cele mai uimitoare mijloace
de apărare din lumea animală.
E acoperit pe tot corpul cu
ţepi şi e gata în orice moment.
Când se simte ameninţat, e
mai bine să vă retrageţi,
căci acei ţepi ascuţiţi
se activează imediat.
Doar dacă atingeţi un porc spinos,
puteţi deveni o pernă de ace.
Pe măsură ce fiecare ţeapă
intră în carne cu uşurinţă,
sute de spini microscopici
se ancorează,
fixând prinderea.
Odată intraţi, e de rău! Scoaterea
lor e grea şi dureroasă.
Deşi aceste senzaţii spinoase sunt
capabile să arunce prădătorii
într-o lume a durerii,
aleg des să facă precum ariciul
Sonic şi să evite confruntările.
Se pot arcui ca o minge
atunci când sunt în pericol.
Cred că sunt destul de inteligenţi.
Ştiu să se apere bine.
Deşi sunt introvertiţi,
când sunt încolţiţi, porcii spinoşi
nu îşi vor abandona poziţia de atac.
Orice creatură dornică sau
nebună să atace un porc spinos
va sfârşi în suferinţă.
Dar poate fi mai mult de
o întâlnire dureroasă.
Fiecare ţeapă fiind plină cu
spini care pot cauza infecţii,
pentru unele animale
poate fi fatal.
Problema cu porcul spinos e
că poţi muri dacă greşeşti,
fiindcă multe animale
atacă cu capul înainte.
Dacă porcul spinos le loveşte
în faţă şi îşi lasă ţepii,
nu vor mai putea să Ie scoată.
Se pot infecta şi poate
fi începutul sfârşitului.
Felinele mari reuşesc cel mai bine să
se pună cu aceşti derbedei ţepoşi,
întorcându-le cu
inteligenţă şi muşcând
de abdomenul mai
puţin periculos.
Dar nici această strategie
nu e complet sigură.
Un tigru a fost străpuns în inimă
de o ţeapă a unui porc spinos
şi zăcea să moară.
Dar faptul că un porc spinos
poate doborî un tigru
e ceva la care nimeni
nu s-ar fi gândit.
Dar aceste creaturi
ţepoase nu sunt Vânători
şi deşi ţepii pierduţi
pot creşte la loc,
convingerea că pot ţinti şi
trage cu ţepii e un mit.
Nu ştiu cum le-a venit oamenilor ideea
că porcii spinoşi pot trage cu ţepii.
Niciun porc spinos
n-a făcut asta.
Te pot lovi cu coada, dar
nu vor trage cu ţepi.
Plimbându-se prin păduri,
căutând mâncare,
aceste animale timide construiesc
des reţele de tunele
ca să se poată ascunde de ochi
iscoditori şi să evite lumina ziua.
De aceea întâlnirile dintre oameni
şi porci spinoşi sunt rare.
Dar dacă se întâmplă
să vă puneţi rău
cu un porc spinos,
să nu vă aşteptaţi
la compasiune.
Căci experţii spun
că un porc spinos vrea
doar să fie lăsat în pace.
Dacă eşti om şi ai probleme
cu un porc spinos,
e vina ta.
Arată bine, dar cactusul nostru
ambulant nu ajunge decât pe locul trei.
Paştele-piatră Ietal şi lupul
viclean fac un podium formidabil.
Dar nu vă speriaţi, căci iată
un urs făcut pentru luptă.
Cassius Clay din Chicago îl
provoacă pe Gary Jawish.
Unii sunt născuţi
pentru a se lupta.
E KO tehnic pentru Cassius Clay!
Şi mai sunt unii care trebuie
să lupte pentru a trăi.
Natura se răfuieşte cu oamenii
într-o confruntare extremă.
Un concurs ostil între om
şi o creatură blănoasă,
un concurent de categoria
grea cu uppercut de efect,
ursul buzat.
Dumnezeu să vă ajute
dacă daţi de unul.
Lovesc foarte des.
Am văzut oameni loviţi
care şi-au pierdut
ochii, scalpul, faţa.
Când atacă oameni,
noi nu vom câştiga.
Sunt făcuţi să distrugă.
Când un astfel de urs ucide
pe cineva, nu e frumos.
Regiunile păduroase din
India, Sri Lanka şi Nepal
au condiţii ideale pentru un animal
care arată caraghios, cu gheare mari
şi poftă de furnici.
Au un nas lunguieţ,
o limbă lungă Iipicioasă,
gheare lungi pentru
dărâmatul muşuroaielor.
E un animal ciudat.
Când îl văd, mulţi
nu cred că e un urs
fiindcă au un corp şi
o blană cam ciudate.
Un Grizzly Adams modern,
Casey Anderson este un fan
al urşilor de orice mărime.
EI spune că ursul buzat
iese în evidenţă
nu datorită aparenţei ponosite,
ci pentru că e confundat
cu altcineva.
E asemănat cu un
escavator păros,
ursul furnicar, care are, de
asemenea, gheare pentru săpat
şi o limbă lungă sorbitoare.
Şi a fost comparat cu
laconicul leneş sud-american
pentru abilitatea de a se căţära
cu propriile hârleţe
curbate similare.
Dar aici se termină asemănări/e.
Când te gândeşti la un ursul
buzat, ai în minte un animal lent,
căţărat în copaci.
Acesta e un animal rapid
ca fulgerul când vrea.
Dacă nu o ia razna, când
se decide să atace,
nu va câştiga, deci o ia razna.
Rambhau Bawane încă poartă cicatricile
întâlnirii cu ursul buzat
şi e bucuros să vă
arate răni/e de luptă
după nu una, ci două runde,
cu Rocky Balboa
al lumii animale.
Ambele atacuri au avut loc într-o
regiune izolată din vestul Indiei,
prima având loc când
Bawane pornise la pescuit.
Pe atunci nu ştia că
va deveni prada zilei,
dând fără să vrea peste o
ursoaică care-şi proteja puii.
Aici a sărit pe mine cu puii ei.
VICTIMĂA URSULUI BUZAT
M-a prins de braţ, apoi i-a dat
drumul şi m-a prins de coapsă.
Sângeram şi când am căzut,
oamenii au alungat-o.
Ursul buzat a fugit în direcţia aceea,
iar puii ei s-au ascuns pe aici.
După o sută de copci şi
cinci luni de recuperare,
acest pescar local şi-a revenit
pentru a fi atacat din nou,
de data asta, aproape de casă.
Cele două atacuri surpriză
I-au lăsat cu cicatrici fizice
şi emoţionale.
Eram cu capul în
jos, udând plantele.
Atunci a venit în
fugă spre mine.
M-a prins de picior. Atunci câinele
şi fiul meu au venit în fugă.
Ursoaica m-a lăsat şi a fugit.
Nu mă simt bine. Nu ştiu unde
ar trebui să merg şi unde nu.
Mi-e teamă. Mă va ataca din nou?
Dacă nu aţi ghicit deja, ursului
buzat nu-i plac surprizele.
Cu o vedere şi un
auz nu prea bune,
nu se poate apăra într-o
confruntare accidentală.
Un agresor imprevizibil,
e responsabil de uciderea şi
muti/area mai multor oameni anual
decât orice alt urs.
Oamenii nu-şi dau seama care e
atitudinea de evitare a urşilor buzaţi.
Nu realizează că un urs buzat
cu pui îi va proteja ca un om.
Ce om va permite cuiva
să îi răpească copilul
sau să îl ameninţe? Niciunul.
Kartick Satyanarayan luptă
pentru ursul buzat.
Ca fondator al organizaţiei
Wildlife SOS în India,
şi-a luat misiunea de a proteja
acest protector al familiei
de abuz şi neglijenţă.
Cum populaţia ţării creşte
cu 40.000 în fiecare zi,
situaţia se agravează şi
pentru om şi pentru urs.
Dar aşa cum istoria a demonstrat,
omul e mai cumplit decât ursul.
Dacă sunt oameni peste tot,
se ajunge la conflicte,
care se vor solda
cu oameni răniţi.
Mulţi urşi buzaţi sunt
ucişi din răzbunare.
Oamenii lasă explozibili
în momeli cu mâncare,
iar un urs buzat o va vedea, va
muşca şi îi va exploda gura.
Nu numai practica barbară
a momelii cu explozibil
e suportată de ursul buzat.
De peste 400 de ani
a fost ţinta unei
exploatări îngrozitoare.
Tribu/ nomad Kalandar din
India a capturat creaturi/e,
smulgând puii de lângă mame,
crescându-i pentru
a face trucuri
în arta brutală a
dansului urşilor.
Folosesc o tijă de metal
pentru a le sparge dinţii,
Ie fac o gaură în bot folosind
un vătrai de fier încins
şi apoi le bagă o funie
groasă prin părţile nazale.
Durerea va face ursul să sară
Ia propriu de durere.
Mulţi văd asta ca pe un dans.
Mergând sub acoperire într-o serie
de misiuni secrete din 1995,
Kartik şi echipa lui au
recuperat aproape 630 de urşi.
Comunitatea sărăcită Kalandar a
schimbat exploatarea pe emancipare.
I s-a oferit oportunităţi noi
de a-şi câştiga existenţa
în schimbul eliberării
urşilor buzaţi.
Am trimis peste 1.600 de copii din
această comunitate la şcoală,
ca să nu mai fie
nevoiţi să folosească
sau să exploateze
animale sălbatice.
Am reabilitat şi 3.000 de
familii din această comunitate,
oferindu-le alternative de
viaţă şi soluţii sustenabile.
Speranţă pentru viitor
pentru un urs celebru.
Se spune că autorul Rudyard Kipling I-a
creat pe Baloo din „Cartea Junglei"
după acest blănos plimbăreţ
cu coafură dezordonatä.
Dar cu 60 de atacuri
ale urşilor buzaţi
şi zece decese în 2015,
asta doar în India,
ce sfaturi poate da Omul
Urs, Casey Anderson,
unei victime muşcate de două ori
care acum e extrem de timidă?
Dacă aş fi fost atacat de
două ori de un urs buzat,
fie aş sta acasă,
fie m-aş muta în California.
Un Baloo real cu o poveste
tragică şi o lovitură dură,
ursul buzat intră în arenă
direct pe locul întâi.
E un ghem de cuţite ambulant şi defensiv,
care se ciocneşte zilnic cu oamenii.
Dar poate o primată teritorială şi
arţăgoasă să-i fure primul loc?
Deasupra solului pădurilor, se aude
o operă de la kilometri depărtare.
Soprana, creatura deşirată
cu o freză ca un mop,
abilităţi acrobatice
de trapezist
şi un mers ca al lui
John Wayne este gibonul.
Au cele mai incredibile cântece.
Cred că e diferit de orice
specie din lumea animală.
Nicio operă nu e completă fără un
rău-făcător care să facă dezastru,
direcţionând acţiunea.
Dar daca ameninţaţi acest
artist, va răspunde.
Au nişte canini imenşi
şi pot cauza răni serioase.
Gibonii îşi acompaniază
fericiţi notele înalte
cu nişte secvenţe de bătaie.
Au braţe incredibil de robuste,
fiindcă trebuie să se deplaseze
de pe o Creangă pe alta.
Pot apuca un braţ,
o mână, un deget
şi pot cauza răni grave.
În sălbăticie, gibonii cântă şi se leagănă
prin pădurile tropicale din Asia.
Din Bangladesh în vest, până
în Borneo şi Java în est.
Un fan al gibonilor,
Claire Campbell le
înţelege farmecul.
Le-a îngrijit în
grădini zoologice,
a creat programe de conservare
şi se străduie să le
reintroducă în sălbăticie.
E uşor să iubeşti gibonii.
Cred că unul dintre motive e
că ni se aseamănă
în multe feluri.
Gibonii merg ca noi.
De fapt, ca nişte cowboy
beţi, dar cine comentează?
Trăiesc în cupluri monogame,
cuplându-se pentru
a creşte puii.
Dar câteodată fidelitatea
e o problemă.
În timp ce unii rămân
împreună pe viaţă,
altora încep să le fugă ochii.
Masculii găsesc des alte femele
cu care să se cupleze mai târziu,
după ce au avut unul sau
doi pui cu altă femelă.
Fiecare pereche de giboni
are chiar propriul cântec,
duete lungi, complexe care,
ca în toate relaţiile bune,
necesită sincronizare.
Îi poţi auzi cum gafează, dar,
în timp, reuşesc să cânte bine.
Odată ce cântecul le-a ieşit,
ştii că sunt o pereche sudată.
Dar dincolo de
adolescenţă, experţii spun
că gibonii nu sunt
animale de îmbrăţişat.
Pot fi periculoşi.
Mici, dar rapizi,
se deplasează prin
pădure cu peste 55 km/h
şi pot sări până la
zece metri fără avânt.
Când muşcă, tind să apuce
şi să rupă cu dinţii
ca să poată cauza răni grave
unul altuia în sălbăticie,
dar dacă au ocazia,
în captivitate,
pot răni şi oameni.
Şi exact asta s-a
întâmplat în 2014
când un mascul gibon de 15 kg
a scăpat din cuşca unei grădini
zoologice din Malaezia.
Pe când fugea, a muşcat o
fetiţă de cinci ani de gleznă,
apoi a smuls un copil de
trei ani de la tatăl său,
rănind grav băieţelul la coapsă.
Aceşti giboni fie au
fost crescuţi de oameni,
fie au fost luaţi de pui
de lângă mamele lor,
si asemenea unui om care a
suferit o astfel de trauma,
Ie poate afecta
comportamentul pe mai târziu.
Deci aceşti giboni nu
acţionează normal.
Dar în sălbăticie, opera unui gibon
e un spectacol care poate dispărea.
În fiecare an, sunt din ce
în ce mai puţini artişti.
Ţintiţi de braconieri
şi ameninţaţi de
pierderea habitatului,
aceşti locuitori ai copacilor se
străduiesc să supravieţuiască.
Sunt 19 specii de
giboni recunoscute acum
şi jumătate sunt în pericol de
dispariţie sau aproape de dispariţie.
Probabil că prima primată care va
dispărea în timpul vieţii noastre
va fi gibonul,
nu va fi o primată mare care
primeşte multă atenţie.
Experţii sunt de acord,
pierderea gibonului va avea un
impact uriaş asupra ecosistemului.
Dar pentru Clair Campbell, dacă
melodiile lor nu se vor mai auzi,
pădurea va fi un loc mai sărac.
Eu, personal,
cred că, dacă nu vom mai auzi
aceste cântece în pădure,
dacă pădurea ar fi tăcută,
va reflecta o imagine
tristă a generaţiei noastre
dacă permitem aşa ceva.
Zboară sus, dar gibonul
cade pe locul patru.
Caninii ucigaşi îl fac mai
primejdios decât porcul spinos,
dar nula fel de periculos
ca lupul răpitor de copii.
Acum, o felină fascinată
şi misterioasă,
dar mai întâi
trebuie să o găsim!
Aţi avut vreodată sentimentul că
cineva sau ceva vă urmăreşte?
Toţi au poveşti despre cum
au fost urmăriţi sau vânaţi.
Abilitatea de a apărea
dintr-o dată de nicăieri
în acel mediu vast.
În sălbăticia vastă din
măreţii munţi Himalaya,
ochii palizi pătrunzători
ai puternicului şi silenţiosului
leopard de zăpadă pândesc.
Aici, cel numit
„fantoma munţilor" e un ucigaş
pe care nu-l vezi venind.
Dacă felina ar avea
obiectivul de a ne vâna,
nu vom şti că suntem vânaţi.
Nu vom şti ce s-a întâmplat.
Pândind prin 12 ţări,
prin zonele muntoase aspre
ale Asiei centrale,
felina colorată şi criptică
dispare în formidabilul
său regat îngheţat.
Când priveşti terenul,
pantele, stâncile,
gheţarii mari,
blănile lor se potrivesc
aşa bine cu mediul,
că dispar printre stânci.
Descoperirea unui
leopard în mediul lui
e ca jocul „Unde este Wally".
Această capră nu
prea s-a descurcat.
Se camuflează perfect
în acel mediu stâncos,
iar dacă sunt pe pajişti,
se pot camufla prin verziş.
Atât de talentate şi abile
sunt aceste animale.
Adaptärile alpine permit
acestor feline calme
să înflorească la altitudini
unde sângele uman îngheaţä
în câteva minute.
O blană groasă, grea, izolatoare
şi picioare complet îmblănite
protejează vânătorii extremi.
Gonind cu 60 km/h,
felina cu cel mai
mare şi puternic salt
poate acoperi 15 metri
cu o singură săritură
şi poate doborî animale
de patru ori cât ea.
Este combinaţia perfectă de viteză,
putere şi caracter exploziv
care îl face cel mai puternic
vânător dintre felinele mari.
Ca toate fantomele, nu se
aventurează în mijlocul zilei.
Cu o vedere de şase ori mai
bună decât cea a oamenilor,
zorii dimineţii şi amurgul
sunt perioadele lor preferate.
Având în medie un metru lungime
şi cântărind 50 de kilograme,
cea mai mică dintre feline are
o superputere de neegalat,
o coadă de 90 de centimetri
care are o viaţă proprie.
Cozile lor lungi
îi ajută să-şi
manevreze întoarcerile
şi mişcările în această topografie
aspră în timpul vânatului.
Urmărirea unei creaturi
capabile să se caţere pe stânci
în stilul Superman
e o provocare.
Expertul în feline, acum vânător fantomă
al leopardului de zăpadă, Boone Smith,
a descoperit cât de greu
e să supraveghezi
populaţiile din Afganistan.
Erau locuri unde nu puteam ajunge
fără echipament de căţărat.
Trebuia să avem funii, hamuri,
tot felul de lucruri doar să
ajungem pe unde a fost felina.
Leopardul de zăpadă
deţine titlul de
„cel mai evaziv...
Nu vor să fie văzuţi
şi se descurcă de minune.
Cea mai misterioasă felină din lume
alege să fugă de contactul cu oamenii.
Oficial, nimeni n-a fost
ucis de leopardul de zăpadă,
dar întâlnirile cu
păstorii se înmulţesc.
Multe atacuri au avut loc
când cineva apăra o
capră sau o oaie.
E un caz în care
un păstor de iaci
s-a întâlnit cu un leopard
de zăpadă şi s-au luptat.
Nici n-a apucat să-şi scoată
cuţitul să înjunghie leopardul.
Un ucigaş oportunist care poate mânca
20-30 de oi domestice într-un an,
înseamnă creşterea atacurilor asupra
vitelor care transformă păstorii
în ucigaşi răzbunători.
Recunosc că am fost şocat
că fiu în mijlocul munţilor
Himalaya, în pustietate,
şi să vorbesc cu săteni şi
păstori de oi şi capre,
care spuneau că cea mai mare
problemă a lor era leopardul
care le mănâncă turmele.
Aşa că i-au ucis să se răzbune.
Douăzeci de procente din populaţia globală
de leoparzi de zăpadă a fost ucisă
în ultimii 20 de ani.
Dar ecologiştii speră că un program
de compensare a fermierilor
va ajuta la salvarea speciei.
Asta e povestea oamenilor şi a
felinelor când se întâlnesc.
Nu contează unde eşti,
nu contează ce specie e,
nu poţi scăpa de conflictul
dintre fermieri şi prădători.
Nu o poţi ignora şi nu poţi
învinovăţi felina căci asta face ea.
Ca multe alte creaturi,
aceste fantome din carne şi oase sunt
măcelărite şi pentru părţi ale corpului.
Ştim că am pierdut populaţii.
Ştim că sunt braconaţi.
Vedem piei pe piaţa neagră,
foarte multe.
Acest rege al munţilor nu mai este
acum pe lista speciilor ameninţate.
Veşti îmbucurătoare,
căci, să fim serioşi, cine nu iubeşte o
poveste cu fantome cu final fericit.
Dar cu mai puţin de 7.000 de
leoparzi de zăpadă rămaşi în lume,
tot sunt în pericol.
Şi dacă urmele felinei
legendare vor dispărea,
iată un gând serios:
e posibil ca spiritul etern
al fantomei munţilor
să vină să ne bântuie
dincolo de mormânt?
Dacă dau tot ce pot,
nu îi vezi venind.
Un prădător de top,
dar foarte evaziv.
Ai mai multe şanse să-l vezi pe Bigfoot
decât pe această vedetă a zăpezii.
Se aşază pe locul cinci.
Dar ce e păros, înspăimântător
şi niciodată departe de oameni?
Poate o tarantulă uriaşă?
E celebritatea lumii
păianjenilor.
Înfricoşătoare şi fotogenică,
tarantula a inspirat filme
hollywoodiene de decenii
şi e uşor de înţeles de ce.
E enormă. E cât capul tău,
cât o farfurie întinsă,
e Coşmarul unui arahnofob.
Păroasă, înspăimântătoare,
rapidă şi ciudată,
tarantula are o pereche de
colţi imenşi plini de venin.
O creatură păroasă cu o anvergură
a picioarelor de 30 cm,
poate înfuleca o pradă
mult mai mare decât ea.
Mai opulente, mai agresive şi
mai veninoase decât verii lor,
tarantulele asiatice vă vor
pune instinctele pe jar.
Le place să muşte întâi şi
să nu se gândească deloc.
Sunt păianjeni foarte agresivi.
Dar sunt atât de
moda/i pe cât credem?
Sau această arahnidă de top a
căzut victimă unor minciuni?
Sunt sute de specii de tarantule
în toată Asia.
Din junglele din Laos şi Thailanda
până-n oraşele din India,
nu e loc unde să nu ajungă.
Bijuterii ale junglei, au
o multitudine de culori,
de la albastru safir, la
verde fosforescent şi mov.
Dacă Ie luminezi
şi dintr-o dată vezi o pată de
albastru, ai găsit păianjenul.
Dar dacă întâlniţi aceste
frumuseţi seducătoare,
e bine să le
consideraţi artă vie.
Priviţi, dar nu atingeţi.
Sunt cunoscute pentru
agresivitatea lor.
Numele lor poate fi
sinonim cu „scanda/'î'
Iar expertul în păianjeni Martin Nicholas
spune că au un avertisment special
prin care victimele află
că urmează un atac.
Se aude ca şunca care e prăjită,
un „sss", ceva asemănător.
E şi un mijloc de apărare.
E ca un şarpe cu
clopoţei care zornăie,
funcţionează Ia fel.
E un avertisment.
„Sunt aici, lasă-mă în pace."
Aceste probleme de agresivitate n-au
împiedicat comerţul cu tarantule
ca animale de companie.
Iubitoarea de păianjeni
Ming Cu are peste 2.000.
Acasă, în Indonezia, o
numesc Regina Tarantulă.
Au ceva diferit, nu ştiu,
când i-am văzut, a fost
dragoste la prima vedere.
Ming petrece zece ore pe zi
hrănindu-şi şi îngrijindu-şi
iubiţii cu picioare lungi.
Are chiar o cameră întreagă
Ia ea acasă dedicată lor.
Mi-e teamă de ei,
dar, pe de altă parte, nu
vreau să mă despart de ei.
Nu-mi pot imagina camera goală.
Aş fi devastată şi refuz
să-mi vând tarantulele.
Ming recunoaşte că obsesia ei
pentru arahnide are dezavantaje.
A fost muşcatä de 14
ori în şapte ani.
Iar ultima muşcătură
provocată de Poecilotheria,
una dintre cele mai colorate
şi agresive tarantule,
a fost cea mai dureroasă.
Durere intensă şi adrenalină,
apoi umflătură.
Atrebuit să fiu dusă Ia spital
pentru că mă simţeam rău
cu febră şi crampe
musculare în tot corpul.
Tarantulele asiatice nu folosesc
pânza pentru a prinde prada,
ci creează o ambuscadă.
Folosindu-şi colţii de vampir,
mari cât caninii de pisică,
îi înfig ca pe o furcă.
Apoi injectează venin care
lichefiază măruntaiele,
creând un suc de junglă vâscos plin
de proteine pe care-l poate soarbe.
Nu trebuie să mestece.
Are o gaură chiar sub fălci,
pe care o va pune
peste prada lichidă
şi efectiv o va sorbi.
Supă Iichidă de insecte, direct
în stomacul păianjenului.
Aşa absoarbe
nutrienţii din pradă.
Vestea bună e că
superveninul care topeşte
nu are acelaşi impact
asupra oamenilor.
Componenta sa
puternică, neurotoxică
va cauza crampe musculare
când eşti muşcat
şi durere intensă în partea
laterală a muşcăturii.
Nu există rapoarte oficiale cu
persoane ucise de tarantule.
În cel mai rău caz, spun experţii, o
muşcătura va aduce durere crâncenă
şi o internare scurtă la spital.
Dacă te muşcă, va durea,
va ustura,
va provoca dureri fulgerătoare
în sus pe braţ dacă
te muşcă de mână,
dar nu vei muri.
E în regulă.
Deşi nu ucid oameni,
nu vă aşteptaţi să arate milă.
Creaturi timide în general,
vor sta aproape de bârlog
iar când apare o victimă
neştiutoare, vor ataca.
Tarantule/e femele îşi mănâncă
chiar propria specie,
iar masculii...
sunt destul de vulnerabili
după o aventură de o noapte.
Masculii sunt câteodată
ucişi de femele.
Ea îl va mânca.
Iar masculul probabil că
nu se va supăra prea tare
căci cu cât mănâncă
femela mai mult,
cu atât va produce mai multe
ouă cu progeniturile lui,
deci genele sale vor continua.
Păroasă, otrăvitoare şi sură,
tarantula nu pare prea apetisantă,
dar dacă acceptaţi aspectul
înfricoşător, veţi fi surprinşi.
În Cambodgia şi Thailanda,
se spune că tarantulele Haplopelma
albostriatum au gust de creveţi.
Vrea cineva antreu cu păianjeni?
Pentru a pregăti o tarantulă friptă
bună, trebuie întâi prăjită,
toţi perii trebuie pârliţi,
apoi smulgeţi picioarele,
ca toţi să primească un
ciocănel din cele opt.
Apoi folosiţi colţii
ca pe scobitori
pentru a scoate
resturile dintre dinţi.
Un păianjen mare care provoacă
o reacţie şi mai mare.
Ciudata târâtoare
ştie să inspire frică.
Dar fie că le iubiţi
sau le urâţi,
există o regulă simplă când
vine vorba de tarantule.
Adevărul e
că sunt păianjeni mari şi agresivi
şi ar trebui lăsaţi în pace.
Muşcând ca să se apere,
dar şi să mănânce,
tarantula ajunge la mijlocul
clasamentului pe locul patru.
Sunt mai numeroase şi mai ostile
decât gibonii de pe cinci
şi leopardul de
zăpadă de pe şase.
Porcul spinos maliţios, dar care
nu cedează ajunge pe locul şapte.
Încă ne e teamă de lupul
cel rău de pe trei
iar cel mai rău şi urât peşte
din lume ocupă poziţia secundă.
Ceea ce înseamnă că premiantul
„Dacă mă încolţeşti, atac"
e ursul cu o frizură
permanent ciufulită.
Exploatat pentru divertisment,
Iuptându-se pentru viaţă şi spaţiu
pe măsură ce populaţiile cresc,
nu e de mirare că e vinovat de atacuri
în creştere asupra oamenilor.
Zburlitul se alătură celor
mai buni prădători.
Dar cine va mai intra în
grupul nostru periculos?
Ce ziceţi de o mică
creatură insolentă?
Pregătiţi-vă pentru
diavoli cărora nule pasă,
cel mai periculos
şarpe al Asiei,
maimuţe neastâmpărate,
iaci atacatori
şi cea mai neînfricatä
creatură din lume.
Daţi tot ce puteţi în
„Curaj şi brutalitate
Sunt bestii sălbatice,
prădători de primă clasă
brutali, dar frumoşi.
Priviţi, dar nu atingeţi
în această lume de
creaturi fascinante,
mari şi mici.
Respectaţi-le
şi admiraţi-le pentru
splendoarea lor,
puterea lor
şi abilitatea de a
transcende timpul,
pe măsură ce enumerăm
extraordinare/e
72 de animale periculoase: Asia.
Traducerea: R.Ambo
UN SERIAL ORIGINAL NETFLIX
Asia,
un continent al unor
civilizaţii antice,
tradiţii mistice
şi al unui trecut războinic.
În zonele sale sălbatice
şi oraşele aglomerate,
se duce o bătălie epică.
72 de prădători fioroşi
se detaşează de turmă,
înfruntându-se într-o mare finală
pe care doar unul o poate câştiga.
Ţânţarul ascuns plin de
sânge a luat premiul întâi.
Acum, să vedem nişte
bătäuşi agresivi.
Şobolani uriaşi care
aruncă cu ţepi,
feline sălbatice adorabile
şi urşi scotocitori
cu gheare mari!
Nu vă puneţi cu ei
în „Dacă mă încolţeşti, atac!"
Urmăriţi 72 de animale
periculoase: Asia.
Cui îi e frică de lupul cel rău?
În unele zone din Asia,
cam tuturor.
Sunt probabil unele dintre cele
mai eficiente maşini de vânat
din regatul animal.
Scufiţă Roşie, unde te duci?
Scufiţa Roşie, Cei
trei purceluşi...
Lupul e duşmanul în
multe basme vechi.
Dar aceste basme se
inspiră din realitate.
Se ştie că lupii vânează oameni.
Asta se întâmplă când lupii sunt obişnuiţi
să asocieze oamenii cu mâncarea.
Din Turcia şi Iran
până în India.
Pădurile, pajiştile şi munţii sunt
toate locuri de vânătoare pentru lupi.
Ascunzându-se în tufiş,
gata să sară,
lupul indian e cel mai temut
animal din familia câinilor.
O maşină de ucis extraordinară.
Scufiţa Roşie ştia ea ceva.
Lupii au canini impresionanţi,
pentru a străpunge
şi a prinde prada.
Au dinţi puşi pe treabă.
Fălcile lor puternice îi
ajută să zdrobească oase,
cu o forţă mai mare
decât a unui câine
şi de trei ori mai
mare decât a unui om.
Să nu credeţi că puteţi scăpa.
Lupii pot atinge
viteze de 50 km/h.
ŞTIAŢI CĂ LUPUL
INDIAN SE NAŞTE ORB?
Dar rezistenţa e cea care
oferă acestor animale
avantajul suprem.
Pot parcurge până
la 80 de kilometri
într-o singură zi.
Pot fugări un animal ore
întregi până acesta e epuizat.
Când animalul cedează,
devine mâncare.
Lupii mai atacă oameni
şi când au rabie.
Biologul ecologist
dr. Abi Tmmim Vanak
crede că lupii
atacă rar oamenii,
dar spune că lupul,
ca orice animal
infectat cu rabie,
va ataca deseori
orice întâlneşte.
Cunoscută şi ca „boala
câinelui turbat",
rabia îi face să fie
isterici, de necontrolat.
Au existat câteva cazuri
în ultimii cinci, zece ani
cu lupi care au atacat
mai mulţi oameni.
Într-un caz, cred că au
fost muşcaţi 13 oameni.
Trei dintre aceştia
au murit de rabie.
Jeff Ewelt de la Grădina
Zoologica Montana,
care deţine doi lupi cenuşii,
spune că lupii indieni au învăţat că
nişte victime uşoare sunt copiii.
Se întâlneşte aşa-numitul
„furat al copiilor"
în Asia, în India
şi în zona aceea,
în care lupii intră în sate
şi iau copii pentru hrană.
E groaznic, dar se
întâmplă destul de des.
De la finalul anilor 1800 până
la începutul anilor 1980,
s-a raportat
că lupii indieni sunt responsabili
pentru peste o mie de morţi.
În anii 1990, zeci de
copii au fost ucişi
într-o serie de atacuri
ale unor haite de lupi.
Experţii cred că motivul
probabil e simplu.
Lupii dezvoltă un tipar prin care
asociază anumite lucruri cu prada
şi un tipar prin care vânează
cu succes acea pradă.
Iar asta se răspândeşte
în haită prin învăţare.
Fie că e vorba de vite,
bizoni sau, în aceste
cazuri rare, oameni,
Iupulşihaüaluiau tipare
comportamentale fixe.
Ecologista Rebecca Waters crede
că acest comportament învăţat
determină anumiţi lupi
să dobândească gustul
pentru oameni.
În locuri precum
Tibet şi Mongolia,
oamenii au o tradiţie numită „îngropare
sub cerul liber" şi lasă morţii afară.
O teorie spune că lupii au învăţat
să considere oamenii hrană
pentru că mănâncă cadavrele
lăsate în acest fel.
Dar în Asia şi mai departe,
aceste carnivore abile au un duşman
în faţa căruia nu prea pot rezista.
E vorba de om şi de acapararea de
către acesta a zonelor sălbatice.
Cum populaţia umană creşte,
nevoia de teren agricol pentru culturi
şi creşterea animalelor creşte,
iar asta va avea un impact
dramatic asupra lupilor.
Dar, dupa ce în anumite zone
au fost aproape eradicaţi,
opinia publică începe uşor
să treacă de partea lupu/ui.
Dacă înainte erau consideraţi
ucigaşi bruta/i,
acum rolul lor în cadrul
mediului e mai bine apreciat.
Aceste carnivore mari, deşi nu
sunt prea plăcute de oameni,
sunt extrem de importante
în ciclul vieţii în
cadrul unui ecosistem.
Dacă scoatem lupii
din ecosistem,
se va observa creşterea
populaţiilor de pradă,
care, la rândul lor, vor avea un
impact major asupra vegetaţiei.
Dacă se vrea menţinerea unei
funcţii naturale a ecosistemului,
este necesar un
prădător important.
Temut şi urât de mulţi,
venerat şi respectat de alţii,
experţii sunt de acord
că mereu ar trebui să ne
temem de lupul cel rău.
Animalul e animal
şi oricât de blând crezi că e,
se poate schimba într-o clipă.
Vic/eanul lup ajunge
pe locul întâi.
Dar poate o fantomă care bântuie
să depăşească un ucigaş care
se costumează în piatră?
Faceţi cunoştinţă cu
regele camuflajului.
Integrându-se perfect în peisaj,
acest ucigaş de piatră
e pregătit să atace.
Sunt nişte asasini
silenţioşi, care aşteaptă,
iar atunci când
apare ceva, face...
ÎI prinde şi îl
înghite cu totul.
Înarmat cu toxine letale,
peştele-piatră este cât se
poate de mortal şi dureros.
Peştele-piatră e cel mai
veninos peşte din lume.
E periculos şi când nu e în apă,
de fapt, e periculos
şi când e mort.
Aceşti prădători cu ţepi
sunt de două feluri,
peştele-piatră de recif
şi cel de estuar.
Ambele se ascund în apele
tropicale calde din Asia,
fiind înarmate cu acelaşi venin
pentru a alunga prădătorii.
Majoritatea victimelor umane o păţesc
când scormonesc în nisip la reflux.
Nimeni nu e în siguranţă în preajma
acestor ucigaşi mai puţin atragatori.
Dacă veninul nu a
fost îndepărtat,
sunt periculoşi şi în
apă şi în afara ei.
E nevoie doar de o
mişcare greşită
pentru ca peştele-piatră
să vă dea viaţa peste cap.
Mi s-a cerut să evaluez
durerea, de la unu la zece.
Dar scara ar trebui
să fie până Ia 100.
Pentru Adam Hamzah, un pas
făcut pe creatura zgronţuroasă
pe Plaja Tanjong din Singapore
i-a schimbat viaţa.
Când am fost înţepat,
imediat, cam după zece minute,
mi-a amorţit tot corpul.
Doi ţepi ai peştelui-piatră
i-au străpuns piciorul,
injectând un venin
posibil letal în sânge.
Acest agent sub
acoperire nu se abţine.
Spatele peştelui-piatră e înţesat
cu 13 ţepi ca nişte ace,
suficient de ascuţiţi
să treacă prin pantofi.
Fiecare e ataşat de
o pungă de venin.
Dacă veţi călca pe acei ţepi, va
fi ca şi cum un ac hipodermic
injectează o otravă
mortală direct în picior.
Am sărit pe animal şi mi-a
băgat ţepii direct în călcâi.
Ţin minte durerea îngrozitoare
şi cum plângeam.
Afost îngrozitor.
Expertul în venin, Iectorul
Jamie Seymore spune
că, spre deosebire de
alte creaturi toxice,
acest peşte feroce nu poate controla
cantitatea de venin injectată.
Acest lucru depinde de câtă presiune
se pune pe pungile cu venin
şi pe câţi ţepi calcă
victima neştiutoare.
Dar în ciuda puterilor
sale otrăvitoare,
de la crearea unui
antivenin în 1959,
decesele umane sunt rare.
Principala problemă
e durerea cauzată,
care e din abundenţă.
O înţepătură poate duce
la o infecţie gravă,
care provoacă moartea
ţesutului înconjurător.
Şi aveţi grijă! Dacă nu
primiţi ajutor rapid,
puteţi fi în pericol de moarte.
În cazuri extreme, agonia poate
provoca infarct sau înec.
În cazul lui Adam Hamzah,
pe când gonea la spital,
credea că i-a sunat ceasul.
Atunci am crezut
că sunt terminat.
Cu toxine care
goneau către inimă,
Adam a suportat trei intervenţii
pentru scoaterea veninului din picior.
A stat în spital aproape o lună.
Ca multe alte victime
ale peştelui-piatră,
Adam a fost înţepat de o
creatură atât de bine ascunsă
că habar n-avea că e acolo.
Morocănos şi grotesc, această creatură
nu va câştiga concursuri de frumuseţe.
Dar asta face parte din strategia
sa de atac foarte eficientă.
Sunt urâţi, dar e o
urâţenie drăguţă.
E o faţă pe care doar
o mamă o poate iubi.
Cine are nevoie de frumuseţe sau de
mamă când ai un aşa as în mâneca?
Peştele-piatră nu numai că
se integrează în peisaj,
dar forma sa unică de
camuflaj creează o casă
pentru plante,
animale şi ariropode
care cresc pe pielea lui.
Acest peşte e la apogeul
evoluţiei într-un fel,
căci e aşa bine camuflat că şi
dacă îl inciţi, tot nu se mişcă.
Aşa ajung atât de
aproape de pradă.
Leneş, dar extrem de eficient,
peştele-piatră nu trebuie să
transpire să facă rost de gustare.
Doar stau liniştiţi şi aşteaptă un peşte
neştiutor să înoate în apropiere.
Cred că peştele-piatră
mă entuziasmează
prin modul în care-şi
câştigă existenţa.
Efectiv stă, iar
mâncarea vine la el.
Ca şi cum aş sta în
faţa unei gogoşerii,
iar gogoşile ar veni înspre mine.
Da!
E ca un restaurant cu drive-thru
subacvatic, în stilul
regatului animal.
Ăsta da Happy Mea!!
Nu sunt pretenţioşi cu mâncarea.
Depinde mai mult dacă pot băga în gură.
Iar peştele-piatră are o gură mare.
Sunteţi iertaţi dacă credeţi
că acest pericol ascuns
n-are ce căuta în
gurile noastre.
Acest lucru e ştiut în Japonia şi China
unde peştele-piatră e o delicatesă.
Au o carne albă fermă.
Dacă îndepărtezi pielea,
care are lucruri nu
prea bune la gust,
dacă îndepărtezi
ţepii care au venin,
nu sunt probleme, puteţi
mânca dacă doriţi.
Probabil că asta sună
bine pentru Adam Humzah.
Are un dinte împotriva
acestui prădător oceanic.
Incapabil să meargă
aproape un an
şi obligat să îşi ia concediu,
până la urmă şi-a
pierdut afacerea.
Lui Adam i-au trebuit cinci
ani să intre iar în apă.
EI spune că ieşirile la
mare nu vor mai fila fel,
ńindcă nu se ştie niciodată
când va ataca peştele-piatră.
Durerea e aşa mare
încât I-aş prăji pe
grătar dacă I-aş prinde
şi apoi I-aş băga iar în acvariu.
Atât de supărat sunt,
iar acum când merg la
mare port pantofi,
nu mai merg desculţ.
În niciun caz.
Încă o dată, dar cu convingere.
Piatra noastră ascunsă ce provoacă
infarct trimite lupul pe doi.
Dar cum se poate compara cel mai veninos
peşte cu cele mai înţepătoare rozătoare?
Porcul spinos. Se poate spune
că e un ucigaş înnăscut.
Înarmat şi periculos, acest înţepător
e un maestru al auto-apărării.
Cu o haină acoperită cu
ţepi ascuţiţi ca acele,
orice prădător care
atacă un porc spinos
îşi pune corpul la bătaie.
Se ştie că porcii spinoşi au încolţit
câini şi i-au omorât cu ţepii.
Chiar şi tigrii şi
leoparzii pierd de obicei.
Au găsit o cale să
trăiască în habitate
cu prădători serioşi,
dar să fie de neatins.
Cele două specii asiatice,
Hystrix brachyura şi
Atherurus macrourus,
se găsesc aproape
pe tot continentul.
Dar şansele de a vă întâlni
cu ei sunt destul de mici,
având în vedere că e printre speciile
de rozătoare cel mai puţin răspândite.
Aşa e. Acest animal timid,
nocturn, cât o pisică, e al treilea
rozător ca mărime din lume.
Au printre cele mai uimitoare mijloace
de apărare din lumea animală.
E acoperit pe tot corpul cu
ţepi şi e gata în orice moment.
Când se simte ameninţat, e
mai bine să vă retrageţi,
căci acei ţepi ascuţiţi
se activează imediat.
Doar dacă atingeţi un porc spinos,
puteţi deveni o pernă de ace.
Pe măsură ce fiecare ţeapă
intră în carne cu uşurinţă,
sute de spini microscopici
se ancorează,
fixând prinderea.
Odată intraţi, e de rău! Scoaterea
lor e grea şi dureroasă.
Deşi aceste senzaţii spinoase sunt
capabile să arunce prădătorii
într-o lume a durerii,
aleg des să facă precum ariciul
Sonic şi să evite confruntările.
Se pot arcui ca o minge
atunci când sunt în pericol.
Cred că sunt destul de inteligenţi.
Ştiu să se apere bine.
Deşi sunt introvertiţi,
când sunt încolţiţi, porcii spinoşi
nu îşi vor abandona poziţia de atac.
Orice creatură dornică sau
nebună să atace un porc spinos
va sfârşi în suferinţă.
Dar poate fi mai mult de
o întâlnire dureroasă.
Fiecare ţeapă fiind plină cu
spini care pot cauza infecţii,
pentru unele animale
poate fi fatal.
Problema cu porcul spinos e
că poţi muri dacă greşeşti,
fiindcă multe animale
atacă cu capul înainte.
Dacă porcul spinos le loveşte
în faţă şi îşi lasă ţepii,
nu vor mai putea să Ie scoată.
Se pot infecta şi poate
fi începutul sfârşitului.
Felinele mari reuşesc cel mai bine să
se pună cu aceşti derbedei ţepoşi,
întorcându-le cu
inteligenţă şi muşcând
de abdomenul mai
puţin periculos.
Dar nici această strategie
nu e complet sigură.
Un tigru a fost străpuns în inimă
de o ţeapă a unui porc spinos
şi zăcea să moară.
Dar faptul că un porc spinos
poate doborî un tigru
e ceva la care nimeni
nu s-ar fi gândit.
Dar aceste creaturi
ţepoase nu sunt Vânători
şi deşi ţepii pierduţi
pot creşte la loc,
convingerea că pot ţinti şi
trage cu ţepii e un mit.
Nu ştiu cum le-a venit oamenilor ideea
că porcii spinoşi pot trage cu ţepii.
Niciun porc spinos
n-a făcut asta.
Te pot lovi cu coada, dar
nu vor trage cu ţepi.
Plimbându-se prin păduri,
căutând mâncare,
aceste animale timide construiesc
des reţele de tunele
ca să se poată ascunde de ochi
iscoditori şi să evite lumina ziua.
De aceea întâlnirile dintre oameni
şi porci spinoşi sunt rare.
Dar dacă se întâmplă
să vă puneţi rău
cu un porc spinos,
să nu vă aşteptaţi
la compasiune.
Căci experţii spun
că un porc spinos vrea
doar să fie lăsat în pace.
Dacă eşti om şi ai probleme
cu un porc spinos,
e vina ta.
Arată bine, dar cactusul nostru
ambulant nu ajunge decât pe locul trei.
Paştele-piatră Ietal şi lupul
viclean fac un podium formidabil.
Dar nu vă speriaţi, căci iată
un urs făcut pentru luptă.
Cassius Clay din Chicago îl
provoacă pe Gary Jawish.
Unii sunt născuţi
pentru a se lupta.
E KO tehnic pentru Cassius Clay!
Şi mai sunt unii care trebuie
să lupte pentru a trăi.
Natura se răfuieşte cu oamenii
într-o confruntare extremă.
Un concurs ostil între om
şi o creatură blănoasă,
un concurent de categoria
grea cu uppercut de efect,
ursul buzat.
Dumnezeu să vă ajute
dacă daţi de unul.
Lovesc foarte des.
Am văzut oameni loviţi
care şi-au pierdut
ochii, scalpul, faţa.
Când atacă oameni,
noi nu vom câştiga.
Sunt făcuţi să distrugă.
Când un astfel de urs ucide
pe cineva, nu e frumos.
Regiunile păduroase din
India, Sri Lanka şi Nepal
au condiţii ideale pentru un animal
care arată caraghios, cu gheare mari
şi poftă de furnici.
Au un nas lunguieţ,
o limbă lungă Iipicioasă,
gheare lungi pentru
dărâmatul muşuroaielor.
E un animal ciudat.
Când îl văd, mulţi
nu cred că e un urs
fiindcă au un corp şi
o blană cam ciudate.
Un Grizzly Adams modern,
Casey Anderson este un fan
al urşilor de orice mărime.
EI spune că ursul buzat
iese în evidenţă
nu datorită aparenţei ponosite,
ci pentru că e confundat
cu altcineva.
E asemănat cu un
escavator păros,
ursul furnicar, care are, de
asemenea, gheare pentru săpat
şi o limbă lungă sorbitoare.
Şi a fost comparat cu
laconicul leneş sud-american
pentru abilitatea de a se căţära
cu propriile hârleţe
curbate similare.
Dar aici se termină asemănări/e.
Când te gândeşti la un ursul
buzat, ai în minte un animal lent,
căţărat în copaci.
Acesta e un animal rapid
ca fulgerul când vrea.
Dacă nu o ia razna, când
se decide să atace,
nu va câştiga, deci o ia razna.
Rambhau Bawane încă poartă cicatricile
întâlnirii cu ursul buzat
şi e bucuros să vă
arate răni/e de luptă
după nu una, ci două runde,
cu Rocky Balboa
al lumii animale.
Ambele atacuri au avut loc într-o
regiune izolată din vestul Indiei,
prima având loc când
Bawane pornise la pescuit.
Pe atunci nu ştia că
va deveni prada zilei,
dând fără să vrea peste o
ursoaică care-şi proteja puii.
Aici a sărit pe mine cu puii ei.
VICTIMĂA URSULUI BUZAT
M-a prins de braţ, apoi i-a dat
drumul şi m-a prins de coapsă.
Sângeram şi când am căzut,
oamenii au alungat-o.
Ursul buzat a fugit în direcţia aceea,
iar puii ei s-au ascuns pe aici.
După o sută de copci şi
cinci luni de recuperare,
acest pescar local şi-a revenit
pentru a fi atacat din nou,
de data asta, aproape de casă.
Cele două atacuri surpriză
I-au lăsat cu cicatrici fizice
şi emoţionale.
Eram cu capul în
jos, udând plantele.
Atunci a venit în
fugă spre mine.
M-a prins de picior. Atunci câinele
şi fiul meu au venit în fugă.
Ursoaica m-a lăsat şi a fugit.
Nu mă simt bine. Nu ştiu unde
ar trebui să merg şi unde nu.
Mi-e teamă. Mă va ataca din nou?
Dacă nu aţi ghicit deja, ursului
buzat nu-i plac surprizele.
Cu o vedere şi un
auz nu prea bune,
nu se poate apăra într-o
confruntare accidentală.
Un agresor imprevizibil,
e responsabil de uciderea şi
muti/area mai multor oameni anual
decât orice alt urs.
Oamenii nu-şi dau seama care e
atitudinea de evitare a urşilor buzaţi.
Nu realizează că un urs buzat
cu pui îi va proteja ca un om.
Ce om va permite cuiva
să îi răpească copilul
sau să îl ameninţe? Niciunul.
Kartick Satyanarayan luptă
pentru ursul buzat.
Ca fondator al organizaţiei
Wildlife SOS în India,
şi-a luat misiunea de a proteja
acest protector al familiei
de abuz şi neglijenţă.
Cum populaţia ţării creşte
cu 40.000 în fiecare zi,
situaţia se agravează şi
pentru om şi pentru urs.
Dar aşa cum istoria a demonstrat,
omul e mai cumplit decât ursul.
Dacă sunt oameni peste tot,
se ajunge la conflicte,
care se vor solda
cu oameni răniţi.
Mulţi urşi buzaţi sunt
ucişi din răzbunare.
Oamenii lasă explozibili
în momeli cu mâncare,
iar un urs buzat o va vedea, va
muşca şi îi va exploda gura.
Nu numai practica barbară
a momelii cu explozibil
e suportată de ursul buzat.
De peste 400 de ani
a fost ţinta unei
exploatări îngrozitoare.
Tribu/ nomad Kalandar din
India a capturat creaturi/e,
smulgând puii de lângă mame,
crescându-i pentru
a face trucuri
în arta brutală a
dansului urşilor.
Folosesc o tijă de metal
pentru a le sparge dinţii,
Ie fac o gaură în bot folosind
un vătrai de fier încins
şi apoi le bagă o funie
groasă prin părţile nazale.
Durerea va face ursul să sară
Ia propriu de durere.
Mulţi văd asta ca pe un dans.
Mergând sub acoperire într-o serie
de misiuni secrete din 1995,
Kartik şi echipa lui au
recuperat aproape 630 de urşi.
Comunitatea sărăcită Kalandar a
schimbat exploatarea pe emancipare.
I s-a oferit oportunităţi noi
de a-şi câştiga existenţa
în schimbul eliberării
urşilor buzaţi.
Am trimis peste 1.600 de copii din
această comunitate la şcoală,
ca să nu mai fie
nevoiţi să folosească
sau să exploateze
animale sălbatice.
Am reabilitat şi 3.000 de
familii din această comunitate,
oferindu-le alternative de
viaţă şi soluţii sustenabile.
Speranţă pentru viitor
pentru un urs celebru.
Se spune că autorul Rudyard Kipling I-a
creat pe Baloo din „Cartea Junglei"
după acest blănos plimbăreţ
cu coafură dezordonatä.
Dar cu 60 de atacuri
ale urşilor buzaţi
şi zece decese în 2015,
asta doar în India,
ce sfaturi poate da Omul
Urs, Casey Anderson,
unei victime muşcate de două ori
care acum e extrem de timidă?
Dacă aş fi fost atacat de
două ori de un urs buzat,
fie aş sta acasă,
fie m-aş muta în California.
Un Baloo real cu o poveste
tragică şi o lovitură dură,
ursul buzat intră în arenă
direct pe locul întâi.
E un ghem de cuţite ambulant şi defensiv,
care se ciocneşte zilnic cu oamenii.
Dar poate o primată teritorială şi
arţăgoasă să-i fure primul loc?
Deasupra solului pădurilor, se aude
o operă de la kilometri depărtare.
Soprana, creatura deşirată
cu o freză ca un mop,
abilităţi acrobatice
de trapezist
şi un mers ca al lui
John Wayne este gibonul.
Au cele mai incredibile cântece.
Cred că e diferit de orice
specie din lumea animală.
Nicio operă nu e completă fără un
rău-făcător care să facă dezastru,
direcţionând acţiunea.
Dar daca ameninţaţi acest
artist, va răspunde.
Au nişte canini imenşi
şi pot cauza răni serioase.
Gibonii îşi acompaniază
fericiţi notele înalte
cu nişte secvenţe de bătaie.
Au braţe incredibil de robuste,
fiindcă trebuie să se deplaseze
de pe o Creangă pe alta.
Pot apuca un braţ,
o mână, un deget
şi pot cauza răni grave.
În sălbăticie, gibonii cântă şi se leagănă
prin pădurile tropicale din Asia.
Din Bangladesh în vest, până
în Borneo şi Java în est.
Un fan al gibonilor,
Claire Campbell le
înţelege farmecul.
Le-a îngrijit în
grădini zoologice,
a creat programe de conservare
şi se străduie să le
reintroducă în sălbăticie.
E uşor să iubeşti gibonii.
Cred că unul dintre motive e
că ni se aseamănă
în multe feluri.
Gibonii merg ca noi.
De fapt, ca nişte cowboy
beţi, dar cine comentează?
Trăiesc în cupluri monogame,
cuplându-se pentru
a creşte puii.
Dar câteodată fidelitatea
e o problemă.
În timp ce unii rămân
împreună pe viaţă,
altora încep să le fugă ochii.
Masculii găsesc des alte femele
cu care să se cupleze mai târziu,
după ce au avut unul sau
doi pui cu altă femelă.
Fiecare pereche de giboni
are chiar propriul cântec,
duete lungi, complexe care,
ca în toate relaţiile bune,
necesită sincronizare.
Îi poţi auzi cum gafează, dar,
în timp, reuşesc să cânte bine.
Odată ce cântecul le-a ieşit,
ştii că sunt o pereche sudată.
Dar dincolo de
adolescenţă, experţii spun
că gibonii nu sunt
animale de îmbrăţişat.
Pot fi periculoşi.
Mici, dar rapizi,
se deplasează prin
pădure cu peste 55 km/h
şi pot sări până la
zece metri fără avânt.
Când muşcă, tind să apuce
şi să rupă cu dinţii
ca să poată cauza răni grave
unul altuia în sălbăticie,
dar dacă au ocazia,
în captivitate,
pot răni şi oameni.
Şi exact asta s-a
întâmplat în 2014
când un mascul gibon de 15 kg
a scăpat din cuşca unei grădini
zoologice din Malaezia.
Pe când fugea, a muşcat o
fetiţă de cinci ani de gleznă,
apoi a smuls un copil de
trei ani de la tatăl său,
rănind grav băieţelul la coapsă.
Aceşti giboni fie au
fost crescuţi de oameni,
fie au fost luaţi de pui
de lângă mamele lor,
si asemenea unui om care a
suferit o astfel de trauma,
Ie poate afecta
comportamentul pe mai târziu.
Deci aceşti giboni nu
acţionează normal.
Dar în sălbăticie, opera unui gibon
e un spectacol care poate dispărea.
În fiecare an, sunt din ce
în ce mai puţini artişti.
Ţintiţi de braconieri
şi ameninţaţi de
pierderea habitatului,
aceşti locuitori ai copacilor se
străduiesc să supravieţuiască.
Sunt 19 specii de
giboni recunoscute acum
şi jumătate sunt în pericol de
dispariţie sau aproape de dispariţie.
Probabil că prima primată care va
dispărea în timpul vieţii noastre
va fi gibonul,
nu va fi o primată mare care
primeşte multă atenţie.
Experţii sunt de acord,
pierderea gibonului va avea un
impact uriaş asupra ecosistemului.
Dar pentru Clair Campbell, dacă
melodiile lor nu se vor mai auzi,
pădurea va fi un loc mai sărac.
Eu, personal,
cred că, dacă nu vom mai auzi
aceste cântece în pădure,
dacă pădurea ar fi tăcută,
va reflecta o imagine
tristă a generaţiei noastre
dacă permitem aşa ceva.
Zboară sus, dar gibonul
cade pe locul patru.
Caninii ucigaşi îl fac mai
primejdios decât porcul spinos,
dar nula fel de periculos
ca lupul răpitor de copii.
Acum, o felină fascinată
şi misterioasă,
dar mai întâi
trebuie să o găsim!
Aţi avut vreodată sentimentul că
cineva sau ceva vă urmăreşte?
Toţi au poveşti despre cum
au fost urmăriţi sau vânaţi.
Abilitatea de a apărea
dintr-o dată de nicăieri
în acel mediu vast.
În sălbăticia vastă din
măreţii munţi Himalaya,
ochii palizi pătrunzători
ai puternicului şi silenţiosului
leopard de zăpadă pândesc.
Aici, cel numit
„fantoma munţilor" e un ucigaş
pe care nu-l vezi venind.
Dacă felina ar avea
obiectivul de a ne vâna,
nu vom şti că suntem vânaţi.
Nu vom şti ce s-a întâmplat.
Pândind prin 12 ţări,
prin zonele muntoase aspre
ale Asiei centrale,
felina colorată şi criptică
dispare în formidabilul
său regat îngheţat.
Când priveşti terenul,
pantele, stâncile,
gheţarii mari,
blănile lor se potrivesc
aşa bine cu mediul,
că dispar printre stânci.
Descoperirea unui
leopard în mediul lui
e ca jocul „Unde este Wally".
Această capră nu
prea s-a descurcat.
Se camuflează perfect
în acel mediu stâncos,
iar dacă sunt pe pajişti,
se pot camufla prin verziş.
Atât de talentate şi abile
sunt aceste animale.
Adaptärile alpine permit
acestor feline calme
să înflorească la altitudini
unde sângele uman îngheaţä
în câteva minute.
O blană groasă, grea, izolatoare
şi picioare complet îmblănite
protejează vânătorii extremi.
Gonind cu 60 km/h,
felina cu cel mai
mare şi puternic salt
poate acoperi 15 metri
cu o singură săritură
şi poate doborî animale
de patru ori cât ea.
Este combinaţia perfectă de viteză,
putere şi caracter exploziv
care îl face cel mai puternic
vânător dintre felinele mari.
Ca toate fantomele, nu se
aventurează în mijlocul zilei.
Cu o vedere de şase ori mai
bună decât cea a oamenilor,
zorii dimineţii şi amurgul
sunt perioadele lor preferate.
Având în medie un metru lungime
şi cântărind 50 de kilograme,
cea mai mică dintre feline are
o superputere de neegalat,
o coadă de 90 de centimetri
care are o viaţă proprie.
Cozile lor lungi
îi ajută să-şi
manevreze întoarcerile
şi mişcările în această topografie
aspră în timpul vânatului.
Urmărirea unei creaturi
capabile să se caţere pe stânci
în stilul Superman
e o provocare.
Expertul în feline, acum vânător fantomă
al leopardului de zăpadă, Boone Smith,
a descoperit cât de greu
e să supraveghezi
populaţiile din Afganistan.
Erau locuri unde nu puteam ajunge
fără echipament de căţărat.
Trebuia să avem funii, hamuri,
tot felul de lucruri doar să
ajungem pe unde a fost felina.
Leopardul de zăpadă
deţine titlul de
„cel mai evaziv...
Nu vor să fie văzuţi
şi se descurcă de minune.
Cea mai misterioasă felină din lume
alege să fugă de contactul cu oamenii.
Oficial, nimeni n-a fost
ucis de leopardul de zăpadă,
dar întâlnirile cu
păstorii se înmulţesc.
Multe atacuri au avut loc
când cineva apăra o
capră sau o oaie.
E un caz în care
un păstor de iaci
s-a întâlnit cu un leopard
de zăpadă şi s-au luptat.
Nici n-a apucat să-şi scoată
cuţitul să înjunghie leopardul.
Un ucigaş oportunist care poate mânca
20-30 de oi domestice într-un an,
înseamnă creşterea atacurilor asupra
vitelor care transformă păstorii
în ucigaşi răzbunători.
Recunosc că am fost şocat
că fiu în mijlocul munţilor
Himalaya, în pustietate,
şi să vorbesc cu săteni şi
păstori de oi şi capre,
care spuneau că cea mai mare
problemă a lor era leopardul
care le mănâncă turmele.
Aşa că i-au ucis să se răzbune.
Douăzeci de procente din populaţia globală
de leoparzi de zăpadă a fost ucisă
în ultimii 20 de ani.
Dar ecologiştii speră că un program
de compensare a fermierilor
va ajuta la salvarea speciei.
Asta e povestea oamenilor şi a
felinelor când se întâlnesc.
Nu contează unde eşti,
nu contează ce specie e,
nu poţi scăpa de conflictul
dintre fermieri şi prădători.
Nu o poţi ignora şi nu poţi
învinovăţi felina căci asta face ea.
Ca multe alte creaturi,
aceste fantome din carne şi oase sunt
măcelărite şi pentru părţi ale corpului.
Ştim că am pierdut populaţii.
Ştim că sunt braconaţi.
Vedem piei pe piaţa neagră,
foarte multe.
Acest rege al munţilor nu mai este
acum pe lista speciilor ameninţate.
Veşti îmbucurătoare,
căci, să fim serioşi, cine nu iubeşte o
poveste cu fantome cu final fericit.
Dar cu mai puţin de 7.000 de
leoparzi de zăpadă rămaşi în lume,
tot sunt în pericol.
Şi dacă urmele felinei
legendare vor dispărea,
iată un gând serios:
e posibil ca spiritul etern
al fantomei munţilor
să vină să ne bântuie
dincolo de mormânt?
Dacă dau tot ce pot,
nu îi vezi venind.
Un prădător de top,
dar foarte evaziv.
Ai mai multe şanse să-l vezi pe Bigfoot
decât pe această vedetă a zăpezii.
Se aşază pe locul cinci.
Dar ce e păros, înspăimântător
şi niciodată departe de oameni?
Poate o tarantulă uriaşă?
E celebritatea lumii
păianjenilor.
Înfricoşătoare şi fotogenică,
tarantula a inspirat filme
hollywoodiene de decenii
şi e uşor de înţeles de ce.
E enormă. E cât capul tău,
cât o farfurie întinsă,
e Coşmarul unui arahnofob.
Păroasă, înspăimântătoare,
rapidă şi ciudată,
tarantula are o pereche de
colţi imenşi plini de venin.
O creatură păroasă cu o anvergură
a picioarelor de 30 cm,
poate înfuleca o pradă
mult mai mare decât ea.
Mai opulente, mai agresive şi
mai veninoase decât verii lor,
tarantulele asiatice vă vor
pune instinctele pe jar.
Le place să muşte întâi şi
să nu se gândească deloc.
Sunt păianjeni foarte agresivi.
Dar sunt atât de
moda/i pe cât credem?
Sau această arahnidă de top a
căzut victimă unor minciuni?
Sunt sute de specii de tarantule
în toată Asia.
Din junglele din Laos şi Thailanda
până-n oraşele din India,
nu e loc unde să nu ajungă.
Bijuterii ale junglei, au
o multitudine de culori,
de la albastru safir, la
verde fosforescent şi mov.
Dacă Ie luminezi
şi dintr-o dată vezi o pată de
albastru, ai găsit păianjenul.
Dar dacă întâlniţi aceste
frumuseţi seducătoare,
e bine să le
consideraţi artă vie.
Priviţi, dar nu atingeţi.
Sunt cunoscute pentru
agresivitatea lor.
Numele lor poate fi
sinonim cu „scanda/'î'
Iar expertul în păianjeni Martin Nicholas
spune că au un avertisment special
prin care victimele află
că urmează un atac.
Se aude ca şunca care e prăjită,
un „sss", ceva asemănător.
E şi un mijloc de apărare.
E ca un şarpe cu
clopoţei care zornăie,
funcţionează Ia fel.
E un avertisment.
„Sunt aici, lasă-mă în pace."
Aceste probleme de agresivitate n-au
împiedicat comerţul cu tarantule
ca animale de companie.
Iubitoarea de păianjeni
Ming Cu are peste 2.000.
Acasă, în Indonezia, o
numesc Regina Tarantulă.
Au ceva diferit, nu ştiu,
când i-am văzut, a fost
dragoste la prima vedere.
Ming petrece zece ore pe zi
hrănindu-şi şi îngrijindu-şi
iubiţii cu picioare lungi.
Are chiar o cameră întreagă
Ia ea acasă dedicată lor.
Mi-e teamă de ei,
dar, pe de altă parte, nu
vreau să mă despart de ei.
Nu-mi pot imagina camera goală.
Aş fi devastată şi refuz
să-mi vând tarantulele.
Ming recunoaşte că obsesia ei
pentru arahnide are dezavantaje.
A fost muşcatä de 14
ori în şapte ani.
Iar ultima muşcătură
provocată de Poecilotheria,
una dintre cele mai colorate
şi agresive tarantule,
a fost cea mai dureroasă.
Durere intensă şi adrenalină,
apoi umflătură.
Atrebuit să fiu dusă Ia spital
pentru că mă simţeam rău
cu febră şi crampe
musculare în tot corpul.
Tarantulele asiatice nu folosesc
pânza pentru a prinde prada,
ci creează o ambuscadă.
Folosindu-şi colţii de vampir,
mari cât caninii de pisică,
îi înfig ca pe o furcă.
Apoi injectează venin care
lichefiază măruntaiele,
creând un suc de junglă vâscos plin
de proteine pe care-l poate soarbe.
Nu trebuie să mestece.
Are o gaură chiar sub fălci,
pe care o va pune
peste prada lichidă
şi efectiv o va sorbi.
Supă Iichidă de insecte, direct
în stomacul păianjenului.
Aşa absoarbe
nutrienţii din pradă.
Vestea bună e că
superveninul care topeşte
nu are acelaşi impact
asupra oamenilor.
Componenta sa
puternică, neurotoxică
va cauza crampe musculare
când eşti muşcat
şi durere intensă în partea
laterală a muşcăturii.
Nu există rapoarte oficiale cu
persoane ucise de tarantule.
În cel mai rău caz, spun experţii, o
muşcătura va aduce durere crâncenă
şi o internare scurtă la spital.
Dacă te muşcă, va durea,
va ustura,
va provoca dureri fulgerătoare
în sus pe braţ dacă
te muşcă de mână,
dar nu vei muri.
E în regulă.
Deşi nu ucid oameni,
nu vă aşteptaţi să arate milă.
Creaturi timide în general,
vor sta aproape de bârlog
iar când apare o victimă
neştiutoare, vor ataca.
Tarantule/e femele îşi mănâncă
chiar propria specie,
iar masculii...
sunt destul de vulnerabili
după o aventură de o noapte.
Masculii sunt câteodată
ucişi de femele.
Ea îl va mânca.
Iar masculul probabil că
nu se va supăra prea tare
căci cu cât mănâncă
femela mai mult,
cu atât va produce mai multe
ouă cu progeniturile lui,
deci genele sale vor continua.
Păroasă, otrăvitoare şi sură,
tarantula nu pare prea apetisantă,
dar dacă acceptaţi aspectul
înfricoşător, veţi fi surprinşi.
În Cambodgia şi Thailanda,
se spune că tarantulele Haplopelma
albostriatum au gust de creveţi.
Vrea cineva antreu cu păianjeni?
Pentru a pregăti o tarantulă friptă
bună, trebuie întâi prăjită,
toţi perii trebuie pârliţi,
apoi smulgeţi picioarele,
ca toţi să primească un
ciocănel din cele opt.
Apoi folosiţi colţii
ca pe scobitori
pentru a scoate
resturile dintre dinţi.
Un păianjen mare care provoacă
o reacţie şi mai mare.
Ciudata târâtoare
ştie să inspire frică.
Dar fie că le iubiţi
sau le urâţi,
există o regulă simplă când
vine vorba de tarantule.
Adevărul e
că sunt păianjeni mari şi agresivi
şi ar trebui lăsaţi în pace.
Muşcând ca să se apere,
dar şi să mănânce,
tarantula ajunge la mijlocul
clasamentului pe locul patru.
Sunt mai numeroase şi mai ostile
decât gibonii de pe cinci
şi leopardul de
zăpadă de pe şase.
Porcul spinos maliţios, dar care
nu cedează ajunge pe locul şapte.
Încă ne e teamă de lupul
cel rău de pe trei
iar cel mai rău şi urât peşte
din lume ocupă poziţia secundă.
Ceea ce înseamnă că premiantul
„Dacă mă încolţeşti, atac"
e ursul cu o frizură
permanent ciufulită.
Exploatat pentru divertisment,
Iuptându-se pentru viaţă şi spaţiu
pe măsură ce populaţiile cresc,
nu e de mirare că e vinovat de atacuri
în creştere asupra oamenilor.
Zburlitul se alătură celor
mai buni prădători.
Dar cine va mai intra în
grupul nostru periculos?
Ce ziceţi de o mică
creatură insolentă?
Pregătiţi-vă pentru
diavoli cărora nule pasă,
cel mai periculos
şarpe al Asiei,
maimuţe neastâmpărate,
iaci atacatori
şi cea mai neînfricatä
creatură din lume.
Daţi tot ce puteţi în
„Curaj şi brutalitate
Sunt bestii sălbatice,
prădători de primă clasă
brutali, dar frumoşi.
Priviţi, dar nu atingeţi
în această lume de
creaturi fascinante,
mari şi mici.
Respectaţi-le
şi admiraţi-le pentru
splendoarea lor,
puterea lor
şi abilitatea de a
transcende timpul,
pe măsură ce enumerăm
extraordinare/e
72 de animale periculoase: Asia.
Traducerea: R.Ambo